Ceasurile mecanice revin în trend

De-a lungul timpului industria producătoare de ceasuri a suferit anumite modificări ca urmare a progresului tehnologic. Prin urmare, după apariția primelor ceasuri, și anume ceasurile mecanice, a urmat apariția ceasurilor automatice, apoi a ceasurilor cu quartz, iar în ultimii ani au apărut ceasurile inteligente. Toate aceste noi tipuri de ceasuri ce au apărut pe piață au făcut ca ceasurile mecanice să își piardă din atractivitate în fața potențialilor clienți, oamenii considerând că noile tipuri de funcționare a ceasurilor pot aduce mai multe beneficii. Totuși, după ce ani la rând ceasurile mecanice au fost tot mai puțin căutate de către cei interesați să poarte un ceas la mână, în ultimii ani aceste ceasuri au revenit destul de puternic în trend în rândul pasionaților de ceasuri de mână.

Scurtă istorie a ceasurilor mecanice

Așa cum poate bănuiești, ceasurile mecanice sunt primele ceasuri apărute în lume, undeva în secolul al XVI-lea. Doar că atunci aceste ceasuri mecanice nu erau ceasuri de mână, ci erau purtate în buzunar. În primele decenii de la apariția acestor ceasuri mecanice, producția se făcea relativ lent și prețul pentru un astfel de ceas nu era deloc mic, iar acest lucru se datora faptului că la vremea respectivă și producția unui astfel de ceas necesita foarte mult timp, iar materialele din care era realizat nu erau deloc ieftine.

Apariția de ceasuri mecanice de mână este marcată undeva la început de secol XX. Acest lucru este datorat faptului că atunci a început să apară o cerere tot mai mare de astfel de ceasuri de mână, iar producătorii au reușit să reducă dimensiunea ceasurilor de buzunar până la forma de ceas de mână care este foarte asemănătoare și în prezent.

Cu toată evoluția și încercarea producătorilor de a îmbunătăți ceasurile mecanice în anii din urmă, angrenajul mecanic al ceasurilor a rămas în foarte mare măsură exact ca acum câteva secole.

Cum funcționează de fapt aceste ceasuri mecanice?

Un ceas mecanic funcționează pe baza unor arcuri, ansambluri de roți dințate, contragreutăți și în cele din urmă un balansier. Ansamblul de roți dințate este pus în mișcare de către un arc ce este tensionat, iar ulterior balansierul are rolul de a transforma mișcarea roților dințate într-o mișcare regulată. Toate aceste mișcări sunt transmise ulterior către limbile ceasului, indicând astfel ora. Pentru a avea într-un fel acces la acest mecanism al ceasurilor mecanice, fiecare producător de ceasuri mecanice a montat o cheiță prin care acest ansamblu este pus în mișcare la anumite intervale de timp. Dacă primele ceasuri mecanice aveau doar un cadran, în perioada modernă au apărut ceasuri mecanice cu două cadrane, acest lucru făcând ca mecanismele de funcționare să fie cu adevărat complexe. Tocmai datorită artei inginerești pe care se bazează funcționarea acestor ceasuri mecanice, există ceasuri cu carcase transparente pentru a se putea admira mecanismul de funcționare a acestor ceasuri.

Urmărește-ne pe Instagram 

©2023 Toate Drepturile Rezervate

  • Instagram